top of page

MEDICINA INTERNA

consultatii Iasi Medicina interna

Medicina internă este una dintre cele mai vaste și mai importante ramuri ale medicinei, având are drept scop diagnosticarea, tratamentul și prevenirea bolilor ce afectează organele interne. Nu de puține ori puteți avea o stare generală de disconfort, căreia nu îi puteți depista cauzele pentru a merge la un consult de specialitate, și atunci e bine să apelați la un medic internist care, cu o arie foarte largă de pregătire, va găsi cauzele.

Acesta poate să vă recomande și anumite analize sau un consult de specialitate atunci când constată că este necesară o investigație mai în amănunt.

De asemenea, medicul internist are competența de a gestiona un tratament complex, de a monitoriza boli cronice severe, având mai multe afecțiuni de care se pot ocupa, precum respiratorii, cardiace, digestive, osteoarticulare etc.

 

Consultație inițială și control:

Rolul unui medic internist este de a pune cap la cap toate simptomele, să realizeze o evaluare pentru a depista cauzele care conduc la problemele cu care vă confruntați. În cadrul unui consul inițial acesta va stabili o schemă de investigații și tratament, ținând cont de toate detaliile furnizate, precum și de tratamentele pe care le urmați, pentru a vedea care este soluția potrivită pentru dumneavoastră.

Având o evidență clară, va prescrie tratamentul personalizat, va coordona schemele terapeutice prescrise de variate alte specialități urmărind eficacitatea maximă si înlăturarea efectelor secundare,  fiind de un real folos pentru pacienții care se confruntă cu mai multe afecțiuni concomitent.

După caz, medicul internist poate recomanda și un consult de control, după o anumită perioadă de timp pentru a vedea care este evoluția și cum răspunde pacientul la tratamentul prescris.

bottom of page